Ce este dermatita seboreică (matreaţa grasă)?

Cum ţinem acneea sub control?
octombrie 31, 2016
Electrostimularea musculară și beneficiile sale asupra musculaturii
august 18, 2017
Show all

Dermatita seboreica la nivelul scalpului

Am hotarât să aleg un subiect legat de o problemă de piele ce tinde să se agraveze o dată cu venirea sezonului rece.
Dermatita seboreică este o afecţiune a pielii caracterizată prin episoade de exacerbări şi perioade de inactivitate. Aceasta poate fi extrem de deranjanta din punct de vedere estetic, întâlnindu-se în special la persoanele tinere, active social dar şi la bebeluşii cu vârsta până la 3-5 luni. Se prezintă sub forma unor  pete roşii acoperite de cruste grase, albicioase sau galbene, iar pacientii acuză adesea senzaţia de mâncărime. Leziunile sunt localizate cu precădere pe scalp (matreaţă), dar si pe alte zone bogate în glande sebacee: la nivelul feţei (şanţurile nazolabiale, intersprâncenar, frunte), urechilor (periauricular, precum şi la nivelul conductului auditiv extern), pieptului.
Nu se cunoaşte cu exactitate cauza acestei dermatoze, fiind incriminate producţia excesivă de sebum precum şi un raspuns inflamator aberant faţă ciuperca Malassezia furfur. Deoarece nu poate fi tratata definitiv, eu consider că este foarte important sa cunoaştem factorii care declanşează puseele de dermatită şi să fim pregatiţi să o ţinem sub control.  Aceşti factori sunt: temperatura scazută şi umiditatea, stresul, un stil de viaţă dezechilibrat, produse cosmetice grase aplicate la nivelul tenului şi anumite afectiuni neurologice.
Dermatita seboreică este întâlnită şi la persoanele cu tenul sensibil cum sunt cei cu rozacee sau dermatită atopică. În acest caz, leziunile sunt localizate  doar la nivelul feţei, in special în jurul nasului şi în sprâncene, tratamentul necesar trebuie sa fie unul personalizat si cel mai bine este sa ne prezentăm la un medic specialist.
Dermatita seboreica la bebelusi se manifestă cu leziuni la nivelul scalpului, asa numitele cruste de lapte sau la nivelul zonei scutecului, in pliuri unde umezela determină macerarea tegumentelor şi fisuri ce se pot suprainfecta.
Tratamentul dermatitei seboreice diferă în funcţie de localizarea leziunilor. La nivelul scalpului se folosesc sampoane antimicotice (ex. climbazol, ciclopiroxolamina) sau care conţin pirition zinc, sulfura de seleniu sau acid salicilic. Eu recomand pacientilor mei, la o spălare, să samponeze scalpul de doua ori, prima pentru curăţarea acestuia iar la a doua spuma se lasă să acţioneze pe pielea capului 5 minute inainte de a o indeparta. De asemenea, gelurile de par sau fixativul trebuiesc folosite cat mai rar, ele având tendinţa să agraveze simptomele. Sampoanele tratament se alternează cu şampoane pentru scalp sensibil fiind necesar să se utilizeze alternativ sampoane cu substante active diferite, pentru a nu obisnui scalpul cu un anumit produs. Astfel, folosim un sampon pe baza de ciclopiroxolamina sau climbazol 2 luni si apoi utilizam unul pe baza de pirition zinc.
La fel de important este si ritmul de utilizare al şamponului, fiind observat faptul că se obţin rezultate mult mai bune daca se creşte frecventa şamponarii (pentru 3-4 saptamani aplic samponul de 2-3 ori pe saptamana, apoi mai rar). Formele mai grave pot necesita şi alte medicamente topice, pe langa şampoane.
dermatita-seboreica
Pentru leziunile de pe faţă se folosesc creme cu acţiune antiinflamatorie şi antifungică care reglează descuamarea excesivă şi reduc producţia de sebum. Eventual se pot folosi corticosteroizi slabi în cure scurte, nu mai mult de 5 zile.
Eu recomand tratamentul precoce al puseelor dermatitei seboreice deoarece cu cât evoluează mai mult, cu atât va fi mai greu de tratat. În cazul blefaritei seboreice (afectarea pleoapelor), se pot folosi şampoane destinate bebeluşilor sau detaşarea crustelor folosind ulei de masline pe o discheta de demachiat.
Şampoane recomandate: Cystiphane Biorga DSCystiphane BIORGA S,  Ivatherm IVADERMASEB Gel de spalare, Loţiune antimatreata Cystiphane BIORGA
Creme recomandate: Ivatherm IVADERMASEB Crema

Dr. MIHAELA VASILIU, medic specialist dermatologie